Biserica Păișani

Biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena din satul Păişani, comuna Stoina – valoros monument de artă bisericească de  secol XIX

Claudiu STANCU

Biserica parohială cu hramul Sfinţii Constantin și Elena aflată pe Lista monumentelor istorice din judeţul Gorj sub codul GJ II-m-B.09341, se remarcă prin vechime (datată 1810), prin frumuseţea frescelor interioare şi exterioare ale pridvorului şi prin pisania cu caractere chirilice situată deasupra intrării în biserică. Ea este situată în vatra satului Păişani din comuna Stoina.

Satul Păişani îşi află existenţa în cele mai vechi timpuri, atestat documentar într-un act de proprietate pe la 1640 ca Paisan, apoi Peschan (1772-Schwantz), Poischani (1778-von Bauer), Boyschany (1790-harta Specht).[1] Actuala biserică a fost precedată, probabil, de existenţa unor bisericuţe de lemn (schituri), aşa cum întâlnim menţionată în tradiţia locală un asemenea locaş de rugaciune în vatra vechiului sat printr-un toponimic local Schitoaia – la Schit[2]. De asemenea, generalul austriac von Bauer, în călătoriile sale prin Oltenia aflată sub stăpânire austriacă, (1778) aminteşte satul Poischani (Păişani) ca fiind înconjurat de vii şi păduri şi având o biserică: „village avec un eglife, des vignes, du bois”.[3]

Arhitectura şi pictura

Biserica este construită din cărămidă roşie de sobă subţire, în stil bizantin, cu temelia îngropată de cărămidă şi ciment, având formă de cruce grecească şi interiorul împărţit în: pronaos, naos, altar, cu doua turle si opt ferestre. Planul bisericii este triconc cu abside laterale în dreptul naosului, în faţa pronaosului aflându-se pridvorul deschis. Pronaosul este despărţit de naos prin patru coloane din cărămidă masivă, altarul despărţit de restul bisericii printr-o catapeteasmă de zid. Altarul este decroşat septagonal iar interiorul de formă semicirculară. Deasupra naosului se află aşezată pe o bază pătrată, turla, de formă octogonală. O altă turlăcu opt ferestre se ridică deasupra pronaosului. Pridvorul este sprijinit spre vest pe patru stâlpi groşi din cărămidă, legaţi în partea superioară prin arce trilobate Pictura este in fresca in stil bizantin. În altar, pe axul bolţii este reprezentară scena Dumnezeu cel Vechi de Zile, iar în concă este zugrăvită Maica Domnului Platytera. În registrul inferior se află Sfinţii Ierarhi Atanasie, Chiril, Ioan Zlataost, Vasile cel Mare, Grigorie Bogoslov, Nicolae, Spiridon şi Sf. Grigorie Decapolitul ocrotitorul Olteniei. Pe peretelele vestic sunt zugrăvite chipurile Sfinţilor Arhidiaconi Roman şi Ştefan iar deasupra scena Jertfa lui Avraam[4].

În altar, la proscomidiar, se află două pomelnice pictate: unul în partea stângă, care aminteşte de preotul zugrav Ionaşko și familia sa: Pomelniku zugravu Ionaşko iereu, Ioana iereţa, Gavril, Gheorghe, Ana, Stan(a), Gheorghiţa, Dumitria […]; altul în partea dreaptă al zugravului ce a participat probabil la pictarea bisericii şi anul pictării acesteia – mai 1816: „Ioan zugra(fu), (Dumi)trana, Badea, […] ka, Dum(itru), […] Marin, Io(n), Ştefan..Mai 1816. În partea de jos a catapeteasmei, sub icoanele împărăteşti, se găseşte stema Ţarii Româneşti.

Pe catapeteasmă se află patru icoane mari pictate pe lemn, icoanele împărăteşti, icoana hramului şi o alta având chipurile Sf Ierarh Nicolae şi a Sf Ioan Botezătorul ce datează de la începutul secolului al XIX-lea. De asemenea, în pronaos se află alte trei icoane pictate pe lemn datate 1857,  Hristos binecuvântând, Maica Domnului cu Pruncul în braţe şi Sf Împăraţi Constantin şi Elena. Pe peretele pronaosului se află zugrăvit registrul portretelor ctitorilor acestei biserici, în culori vii, mărturie veşnică a portului şi obiceiurilor precum şi a funcţiilor administrative deţinute în acele vremuri. Pe peretele sudic se află zugrăvite portretele votive ale lui Jipan Ioan Biv vel Pitar şi al soţiei Paniţa Elenka Pitărăsa. Pe peretele de intrare, în stânga, se află portretele lui Jupan Pană Teodosiu şi Paniţa Elenka, fiica. În partea dreaptă portretele lui Jupan Corniciă Brăiloi biv vel logofet şi Paniţa Zmaranda Brailoika logofetesa. Aceste fresce înfaţişează chipurile celor două familii care au contribuit la ridicarea şi împodobirea acestei biserici.

La  exterior se mai păstrează fresca doar în pridvorul bisericii cu scene reprezentând pe Iisus Hristos Emanoil, Raiul şi Iadul, Judecata de Apoi, asemănătoare prin culoare şi expresivitate de cele zugrăvite în pridvorul mănăstirilor moldoveneşti. Materialul pentru biserică a fost realizat de meşteri aduşi de boier din diverse zone ale Olteniei pe la 1795.

Pisania

Deasupra uşii de intrare, în pridvorul bisericii, se află încastrată pisania cu caractere chirilice, perfect păstrată până în zilele noastre, de formă pătrată, cioplită în piatră și cuprinzând următorul text: „Această sfântă și dumnezăiască beserică care să prăzniţăşte cu hramul Sfinţilor Împăraţi întocmai cu Apostolii Constandin si Elena si părinte Grigorie Decapolitu şi Sfântului Mucenic Cornilă zidită den temelie de dumnia lui Jupan Pană (I) Teodosiu şi săvârşită de dumnia lui Jupan Ion Pavel Pitar fiul numitului împodobită dupe cum să vede împreună cu soţia lui Elinca Pităreasa spre pomenirea neamului in zilele preaînălţatului domnitor Grigorie Ghika voivod cu blagoslovenia preaosfinţiei sale episcopu Râmnicului kir Neofitu la vă leatu 810 mai 10”. O transliterare mai puţin edificatoare a acestei pisanii a fost citată de pr. Dumitru Bălaşa: „biserica de zid cu hramul Sfinţii Împăraţi începută de Pană Teodosiu si savârşită de dumnealui Pitaru Ene Pană la 1810, mai 21”.[5] Din cuprinsul pisaniei, aflăm că biserica a fost târnosită având trei hramuri (Sfinţii Împăraţi Constantin si Elena, Sf. Grigorie Decapolitul, Sf. Cornilie ) în timpul preasfinţitului episcop al Râmnicului Neofit (1824-1840) şi sub domnia primului domnitor pamântean de dupa fanarioţi Grigorie IV Ghica (1822-aprilie 1828), având ca ctitor pe Pitarul Pană Teodosiu, Pitarul Ioan Pavel cu fiul şi soţia sa, Elinca Pităreasa la 10 Mai 1810.

Ctitorii

Erau deosebit de înstăriţi la vremea aceea, unul fiind negustor – pitarul Ene Pană, celălalt făcând parte din Divanul Craiovei-logofătul Cornea Brăiloiu. Un bogat negustor şi mare boier craiovean a fost pitarul Ene Pană  Este consemnat în diverse documente ale vremii şi sub numele de Iene, Iane, Ene, Iene Pană Ciorăescu sau pitarul Ioan Ciorăreanul. În diverse catagrafii, se arată că a devenit boier de rangul al treilea-pitar, plecînd din rândul moşnenilor de rând, cumpărând numeroase moşii şi proprietăţi scoase la mezat. Originea sa este încă necunoscută, considerându-se a fi un neguţător bucureştean în căutare de îmbogăţire rapidă prin Oltenia, urmaş al unor boieri neguţători scăpătaţi din Ianina – Grecia sosiţi odată cu regimul fanariot sau urmaşul unui megieş bogat din Căpreni-Gorj pe nume Pană paharnicul, trăitor prin anii 1600-1700. În cartierul Podbaniţa din Craiova avea o zalhana ridicată pe pământul cumpărat la 1 aprilie 1816 de la Elena Armăşoaia, soţia răposatului armaş Tudoran[6].

De asemenea, la 26 august 1818, pitarul Ene Pană cumpără de la Lucsandra Otetelişanu, un loc în Valea Vlăicii, lângă hanul paharnicului Nicoliţă Brăiloiu, pentru 500 de taleri, pe care îl va revinde apoi negustorilor craioveni Emanoil şi Iancu Goga. Tot în 1818 este numit biv vel pitar, iar  la 12 noiembrie 1823 cumpăra casele scoase la mezat ale lui Barbu Pleşoianu contra sumei de 13100 taleri. Ulterior, va cumpăra moşiile Padea, Drănic, Coşovenii de Sus, Ciorari şi Dârveşti. Avea, de asemenea şi o boltă la marginea Craiovei aşa cum aminteşte un document legat de arderea Craiovei de către turci la 1800, că …din tot târgul Craiovei cruciş şi de-acurmeziş, totul s-a făcut cenuşă, numai zidurile stau negre şi numai boltele cămăraşului Iene au scăpat, fiind închise de arnăuţi, la metereze…[7] Pe cheltuiala sa si a familiei,  a ridicat biserica de la Ciorari şi pe  cea din satul Păişani, comuna Stoina. A ajutat, de asemenea, Mănăstirea Bucovăţ, în Condica căreia găsim consemnat pomelnicul familiei sale: „…acest negustor Pană au dat taleri 700 de s-au făcut ceşmeaua mănăstirii, să se pomenescă în vecii… Pomelnicul dumnealui Iene Pană pitarul: Pană Iene, Theodosie iereu, Theodosie, Dumitru cu parinţii lui, Ştefan, Elinka, Ioan cu fii, Dumitrache şi Costandin… cu tot neamul lor…”

Ca personalitate se pare că era o fire dură , obişnuia să-şi bată slugile, să le alunge fără a le mai plăti simbria, pe muncitorii ce au participat la zdirea bisericiilor sale nu i-a plătit ci i-a alungat spunându-le că au făcut-o pentru iertarea sufletelor lor şi îi va avea Dmnezeu în pază. Toate acestea precum şi averea sa a stârnit ura si invidia unei slugi ce fusese alungată de acesta, pe nume Lazăr arnăutul, care împreună cu alţii îl vor ucide la 4 aprilie 1833, tăindu-i gâtul, luându-i un cufăr plin cu galbeni, spunând la anchetă, că au fost plătiţi de pităreasă să-l omoare pe soţ, deoarece ea nu îi mai putea suporta geloziile şi bătăile aşa cum reiese din ancheta făcută de Divanul Criminalicesc al Craiovei[8]. Pe lângă proprietăţile sale din Craiova, negustorul Ene Pană se orientează şi spre cumpărarea unor terenuri agricole, moşii scoase la mezat, majoritatea cumpărate sau deţinute cu ajutorul logofătului Corniţă Brăiloiu şi a soţiei sale Zmaranda Brăiloaica, precum moşiile Padea, Drănicu, Dârvari, Coşovenii de Sus şi Ciorarii de Sus. Se pare că în această perioadă în care a zidit bisericiile de la Păişani şi Ciorari era şi arendaşul moşiei Păişani, deţinută de familia Brăiloiu şi a părţii de moşie Ciorarii de Sus între anii 1800-1833.

După moartea pitarului Iene Pană averea sa se va împărţi între rudele sale, ce vor vinde rând pe rând toate avuturile sale, inclus moşiile detinute la 20 decembrie 1835, cumnatul pitarului logofătul Ene Dimitriu cumpără de la nepoatele pitarului ce vor pleca la Ianina în Grecia, Ecaterina, Elena şi Susana, dreptul de moştenire plătind suma de 192 150 groşi iar în 1836 se va judeca pentru moşiile Padea şi Drănic cu urmaşii lui Dumitrache Poenaru ce considerau că pitarul l-ar fi înşelat la bani în momentul cumpărării moşiilor. În 1838, Ene Dimitriu, cumnatul răposatului pitar vinde cele două moşii lui Mihalache Mihail şi Constantin Braboveanu contra 6200 galbeni. De asemenea, conform Catagrafiilor de la 1828 şi 1831, pe moşia Ciorarii de Sus a pitarului Iene Pană, vieţuiau 72 de familii din care 39 birnici şi alte orânduieli 24 familii, în 1837 este amintită ca find în proprietatea protopopului Constandin Căpreanu şi a fiului acestuia postelnicul Ion Căpreanu din satul vecin Căpreni, fiind vândută de urmaşii casei pitarului. Bolta pe care o avea pe lângă Biserica Sf. Ilie din Craiova, va rămâne după moartea sa pe seama bisericii scăzândui-se embaticul, închiriată pe zece ani vornicului Iordache Oteteleşeanu ctitorul bisericii, de la 1836 până în 1846, din 1846 rămânând în grija epitropului bisericii Savva Ioannovici.[9]

Logofătul Cornea sau Corniţă Brăiloiu a fost logofăt şi mare clucer şi a făcut parte din Divanul de la Craiova. Moşia Păişani se pare că aparţinea în secolul XVII de domeniile agricole ale boierului Statie Socoteanu, mai apoi trece în posesia vistiernicului Costandin Geanoglu şi a lui Constantin Obedeanu, ce o stăpâneşte între 1722-1728 deoarece în conscripţia Virmond  la 1728  se arată consemnat „Paisani, di Constantino Obedanul”[10]. În Catagrafiile din 1828, 1831, este consemnată ca fiind în proprietatea logofătului Corniţă Brăiloiu şi a soţiei sale Zmaranda sau Smaragda Brăiloaica.  Boierul Corniţă Brăiloiu era fiul clucerului Ioan sau Ioniţă Brăiloiu amintit la 1795 ca fost mare sluger şi epistat la casele domneşti din Craiova, postelnic în 1758, mare sluger între 1776-1783 şi stolnic la 1794.. Făcea parte din marea familie a boierilor Brăiloiu, ramura din Craiova. A avut ca fraţi: Constantin Brăiloiu, mare şetrar, clucer şi hatman căsătorit cu Elena Bengescu, pe serdarul Dumitrache căsătorit cu Maria Bibescu şi Păuna căsătorită cu Gheorghe Coţofeanu. S-a  născut în jurul anului1755, fiind căsătorit mai întâi cu Maria Filişanu-Bărcănescu cu care nu a avut copii, a doua oară  cu Smaranda sau Zmaranda si au avut cinci copii: pe Grigorie mare sluger şi stolnic, Toma, pe Maria sau Maricuţa căsătorită în 1810 cu Titu Bengescu, Bălaşa şi pe Păuna sau Păuţa căsătorită cu serdarul de neam grec Costache Theoharis în 1820. A avut numeroase funcţii administrative, fiind comis în 1772, clucer de arie 1776, mare sluger 1787, între 1789-1794 face parte din Divanul Craiovei, iar între 1813-18114 este mare logofăt. Corniţă Brăiloiu va muri în 1819 fiind îngropat în curtea bisericii Obedeanu din Craiova iar soţia sa Smaranda, în anul 1838 fiind îngropată la mănăstirea Cernica din Bucureşti. Pe lângă biserica de la Păişani a mai ridicat şi bisericiile de la Negoieşti-Dolj şi Ciocăneşti-Olt, la 1814, ambele pe moşiile Brăiloiu[11].

În Condica mănăstirii Bucovăţ se află consemnate două pomelnice ale logofătului Corniţă:

– „Pomealnicul Dumnealui Clucerului Cornea Brăiloiu (1794 ):

VII                                                     MORŢII

Cornea                                               Iordache

Smaranda                                         Smaranda

Grigorie                                             Ioan

Ioan                                                    Safta

Cornea                                              Costandin

Alexandru                                        Ilinca

Bălaşa

Marica

Păuna

…acest blagovodnic boer a dat taleri 10, ca să se pomenească veşnic… 

– Pomealnicul dumnealui vel logofet Corniţă Brăiloiul (1813):

Zmaranda

Grigorie

Maria

Cornillie

Ioan

Bălaşa

….au dat Sfintăi Mănăstiri taleri 200 la învelişul besearicii ca să se pomenească la Sfântul Jărtvelnic în vecii..”[12]

Se pare că moşia Păişani va trece în proprietatea logofătuluui Corniţă prin  „soţia lui Constandin Obedeanu, Stanca, fiica lui Dumitraşcu Brăiloiu, mare postelnic de Cerneţi, consilier imperial şi apoi monah sub numele Dositei  şi a Mariei Milescu-Pârâianu”.

Între 1837-1840 este amintit ca proprietar Costache Brăiloiu, nepotul Zmarandei Brăiloiu, în 1840 Costache Corniţoiu, între 1843-1853 serdarul Gheorghe Hronidis ce o arendează clucerului Hristache Ionescu. Preotul paroh Constantin Nicolaescu într-o încercare de monografie a parohiei Păişani din anul 1983 afirmă că „…moşia Păişani a aparţinut la un moment dat episcopului Timotei al Râmnicului, ca metoh al mănăstirii Bistriţa-Vâlcea, vândută apoi unui oarecare Gherman ce o va revinde familiei Lahovari,apoi Soutzo,  ce o va stăpâni din 1864, fiind arendată pe rând lui Anghel Teodorescu, Sotir Iovanovici sau M. Economu…”[13] La 20 august 1897 este amintit ca proprietar George Emanoil Lahovari (1854-1897) proprietar căsătorit cu Zoe Alexandrescu-Cafegibaşa, ce da bani pentru repararea acoperisului bisericii. George Em. Lahovari a fost fratele cunoscutului Alexandru N. Lahovari, cunoscut politician și ministru de externe român. G. Em. Lahovari și-a făcut toate studiile la Paris de unde s-a întors cu diploma de licențiat în drept. A început prin a intra în diplomație la 1879, apoi a trecut în 1881 șef al cabinetuluĭ Ministruluĭ de externe. In 1885, cumpără dela Al. Ciurcu ziarul l’Indépendance Roumaine și duce o campanie violentă contra guvernuluĭ liberal. Deputat în Cameră de la 1888 până la 1891, George. Em. Lahovari a fost censor la Banca Națională până la 1895 când a demisionat. Moare la varsta de 43 de ani in urma duelului cu Nicu Filipescu.Ultimul proprietar al moşiei devine prinţul Gheorghe Alexandru Şuţu ( Soutzou) prin căsătoria sa cu văduva Zoe fostă Lahovari, amintit ca proprietar în 1907,  va fi expropiat între 1919-1921 prin noua reforma agricola ,pe motiv că era de origine străină. Moşia Păişani ce avea 427 ha şi 57 ari va fi arendată Obştei Păişani, arenda fiind stabilita la 15 460 lei. În anii 1934-1935 în urma unei convenţii între statul român şi cel grec, i se va retroceda doamnei Zoe Şuţu – Lahovari, 440 ha pădure, pe care îi va vinde ulterior.

Lucrări de renovare

A suferit numeroase reparaţii (1875, 1882, 1893, 1911, 1938, 1976, 2002). În anul 1875, 15 august, s-a pardosit biserica cu blane și s-au făcut jeturi noi. În timpul păstoririi preotului Ion Mihăescu (1880-1919), s-au făcut o serie de reparaţii bisericii. Afost acoperită cu şindrilă, o perioadă chiar cu coceni şi papură (1850), în momentul de faţă acoperită cu tablă. În 1875 arendaşul moşiei Păişani, Anghel Teodorescu, a acoperit-o cu tablă şi a pardosit-o la interior cu cărămidă şi blane. În anul 1882, ea a fost renovată, la 19 mai 1893 s-au terminat de mărit ferestrele, la 20 august 1897 a fost vopsită tabla acoperişului pentru prima oara pe cheltuiala proprietarului moşiei, Gheorghe Emanoil Lahovary, iar în 1908, 15 august, s-a terminat de vopsit a doua oară acoperişul pe cheltuiala arendaşului Sotir Iovanovici. În 1899 s-a refăcut gardul şi s-au plantat brazii şi teii din curte. Este renovată din nou în 1911 de către acelaşi preot, când s-a făcut soclul de ciment, tinda a fost închisă între stâlpi şi ferestrele au fost mărite. Din păcate, prin aceste modificări s-a adus un rău bisericii, slăbindu-se tencuiala, mai ales la încadratura ferestrelor[14].

În timpul primului război mondial a suferit numeroase stricăciuni din partea armatelor de ocupaţie ce au transformat-o în grajd de cai, arzând arhiva, cărţile de cult şi mobilierul, iar clopotul a fost topit. În 1938 se fac din nou reparaţii în valoare de 70.000 lei, din care 48.221 lei donaţi de enoriaşi, dar o găsim afectată de cutremurul din 1940. Între 1941-1942, s-a renovat biserica după ce fusese afectată de cutremur prin strădania preotului Ioan Nicolăescu, când s-a făcut consolidarea prin legarea în fier, s-a refăcut acoperişul, apoi s-a spălat pictura interioară. Pictura interioară şi exterioară a fost restaurată de către pictorul bucureştean Trăşculescu Gheorghe, in anul 1975, prin străduinţa preotului Constantin Z. Nicolaescu, în timpul căruia s-a reparat din nou acoperişul, acoperindu-se cu şiţă, au fost mărite streaşinile, ferestrele au fost micşorate şi va biserica a fost electrificată. Astfel, biserica va fi resfinţită la 9 mai 1976 de către mitropolitul Olteniei Teoctist Arăpaşu viitorul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. [15]

Alte lucrări de înfrumuseţare a acestui sfânt lăcaş au fost efectuate de actualul preot paroh Nicola Marin, fiind resfiinţit ultima oară în anul 2002 de către mitropolitul Olteniei, Î.P.S. Teofan. La repararea bisericii au contribuit prin daniile lor şi ceilalţi propietari ai moşiei Păişani precum Costachi Brailoiul, Costake Corniţoiu, arendaşii Hristea Hronidis, Hristea Ionescu, Sotir Iovanovici, Zoe Suţu-Lahovary, familia boierilor Şuţu. Biserica a fost împropietărită cu 17 pogoane de pământ în 1864, date spre folosinţa preoţilor acesteia. Dintre preoţii slujitori ai acestei bisericii de-a lungul timpului amintim: pe  popa Ionaşko zugravul, popa Dobre sin Ion, popa Mihai sin Costandin, diaconul Neagoe sin Dumitrache, popa Fota Dobre, popa Dumitru Dobre, diaconul Mihai sin Gâtej, Ion Mihăescu, Dimitrie Petrescu, Ioan Nicolăescu, Constantin Z. Nicolaescu, Nicola Marin[16].

Biserica posedă obiectecte de patrimoniu precum: cărţi de ritual în limba slavonă din 1742, 1800, 1810, 1841, icoane împărăteşti şi două sfeşnice de alamă datate 1885 donate de Zoe Lahovary-Şutu, proprietar al moşiei Paişani. A fost cercetată si mentionată de către marele istoric Nicolae Iorga şi antropologul C.S Nicolaescu-Plopşor. Biserica Sfinţii Împăraţi din satul Păişani, comuna Stoina este un valoros monument de artă religioasă de la început de secol XIX, ce se remarcă prin expresivitatea şi frumuseţea picturii în frescă interioară şi exterioară, prin pisania sa dăltuită în piatră, dar şi prin valoroasele sale cărţi de cult şi icoane pe lemn, ce au dăinuit peste veacuri.

[1] Dicţionarul toponimic al României.Oltenia,coord. Gheorghe Bolocan, vol. V, O-R, 2004, p. 101

[2] ibidem

[3] von Bauer, Memoire historique et geografique sur Valachie, Frankfurt-Leipzig, 1778

[4] Pr. Ion Rizea, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitori de aşezăminte sfinte în Oltenia, Craiova, 2013, p.69

[5] Pr Dumitru Bălaşa, Date privind localităţile din Oltenia şi bisericile lor între anii 1823-1840, în

Mitropolia Olteniei, an XXVIII, 1976, NR 5-6, P. 420

[6] Meşteşugari şi neguţători din trecutul Craiovei.Documente 1666-1865, Direcţia Arhivelor Statului, 1957,p. 9

[7] Ibidem, p.12

[8] Ilie Vulpe, Mentalităţi în Oltenia Perioadei Regulamentare 1831-1847, Craiova, 2006, p 148

[9] I.Donat, D.Ciobotea,I.Pătroiu, Catagrafia obştească a Ţării Româneşti din 1831, Craiova 2000, p 308-312

[10] D.Ciobotea, A.Florescu, Biserica Sf.Gheorghe Nou Craiova-ctitoria Stoeneştilor, Craiova,2011,p.32

[11] Ibidem, p 48,113, 122.

[12] I.Donat, Despre Dionisie Eclesiarhul şi Mănăstirea Bucovăţ, în  Arhivele Olteniei , XV, 1936, p 22-39

[13] vezi Pr Constantin Z. Nicolaescu,  Monografia parohiei Păişani, în Arhivele bisericii Păişani p 10

[14] Ibidem p.12-18

[15] Ibidem, p 27,28

[16] vezi Anuar 1909,Bucureşti 1909,  Anuarul pe anii 1921-1925, Bucureşti, 1924 sau Anuarul Mitropoliei Olteniei 1941-1942, Craiova ,1943